,,tot ce scrie aici e un accident"

Cuvintele tale

2012-01-14T20:23:00.001+03:00

niciodată să nu-mi mai vorbeşti

să nu să nu să nu

cuvintele tale mă aruncă în delir

se rostogolesc între pereţii trupului meu

lovesc zgomotos provoacă răni

cuvintele tale sunt o lamă

îşi înfige graţios tăişul în inimă

în ritmuri de dans

ţie îţi place mirosul de sânge

tu îmi vorbeşti atât de mult

încât încep să-ţi fac semne disperate în vis

să încetezi

de o săptămână visez cum merg prin mlaştini

cuvintele pline cu nămol mă urmăresc

mă dor picioarele calc păcatele tale

de o săptămână deschid cartea la acelaş cuvânt

de o săptămână umbrela mea imaginară

nu mai funcţionează

cuvintele ca un animal marin

s-au ancorat în mine
trec zile
şi încă
nu ruginesc

Renunţare

2012-01-01T23:45:00.000+03:00

pentru că dragostea nu durează mai mult decât îi este dat

iubesc prea mult oamenii

şi poate de aceea de cele mai multe ori

ei dezamăgesc

eu nu mai sunt vânătorul. m-am înşelat

sunt prada din cuşcă. fluturele din borcanul cu dulceaţă

şi totuşi, inima mea

e anticariatul cu sentimente

vino din când în când pe la mine

poate îţi voi închiria gratuit o inimă

vei fi fericit

veţi fi fericiţi

Un An Nou Fericit!

2011-12-31T22:24:00.000+03:00

La Mulţi Ani tuturor!

Haiku

2011-12-10T15:08:00.000+03:00

***

despărţirile-

orhidei de platină

culeg petale

***

ruginim inimi

un veac de respiraţii

experienţă

***

adolescenţa

sânge de gladiator

sub clar de roze

Elegie

2011-12-05T23:47:00.001+03:00

din inima mea stângă picură cerneală.

o constatare:

azi îţi voi scrie cea mai frumoasă scrisoare.

mă uit în liniile palmei-

abisuri. mă cufund în ele la mare adâncime.

tu aveai cei mai expresivi ochi

gesturi imprudente

o pereche de blugi maro

şi un talisman atârnat la gât

aveai o memorie flexibilă

o voce intimă

idei anormale

iar viaţa ţi se părea un accident norocos

tu mi-ai cusut suferinţe printre artere

şi te-ai ascuns ca o perlă

tu ai trădat vulturii

ei nu se lovesc de stânci.

eu,

am lăsat iubirea să se usuce în cărţi

asemeni colecţiilor de flori.

timpul nu doare

timpul nu cicatrizează rănile

nu uită.

eu sparg clepsidrele.

Joc

2011-11-18T20:48:00.000+03:00

Hai să ne jucăm.

Te voi învăţa un joc frumos

în care viaţa e imprevizibilă, labirintică şi sinuoasă.

Hai să alergăm pe tabla de şah

Fă tu prima mişcare,

atacă-mă, iubeşte-mă.

Eu te voi răni, apoi te voi face fericit.

Hai să te învăţ un joc.

Ne numărăm unii pe alţii

în cubul ăsta neregulat

cu cifre pe el, cu mişcări inteligente,

cu picioare şi mâini, cu circumvoluţiuni.

Hai să ne jucăm,

hai, acumulează încă un punct, încă o victorie,

încă o respiraţie, încă o inimă.

Acum, explică-mi toate regulile,

toate articulaţiile.

Nu ai dreptul să pierzi!

Fiindcă aici e ultima respiraţie,

ultima silabă, ultimul exerciţiu

cu obloanele spre ultima destinaţie.

Memoriile unui parfum

2011-10-30T20:33:00.001+03:00

Aruncă-mi parfumul. E cea mai tristă amintire cu memorie.

Pe Claudiu l-am iubit mult. Iubirea se prefigura în mintea mea ca o poezie. Orice în ea era permis. Totul era o inegalitate acceptabilă.

Claudiu era pentru mine punctele de suspensie... firea sa senzuală întotdeauna mai ascundea ceva. Întotdeauna descopeream în el un nou secret, o nouă enigmă.

Ne cunoşteam de mult timp. Într-un octombrie rafinat şi cafeniu am intrat în sala de clasă, nepăsătoare, de parcă nici nu aş fi fost în şcoală sau parcă depăşisem demult clasa întâi. Eram îmbrăcată în ceva albastru şi am făcut cunoştinţă cu clasa, total plictisită şi absentă. Printre acei colegi era şi Claudiu. Nu-l pot descrie cum era atunci, pentru că nu m-a impresionat nimeni în mod deosebit. E curios că nu mi-l reamintesc în acei ani. Nicidecum nu pot lipi imaginile, amintirile, pentru o reconstituire a trecutului. Memoria mea nu mai e acel muzeu viu şi vigilent de altădată în care păstra cu responsabilitate fiecare exponat. Tot ce ţin minte despre Claudiu, e că cel mai bun prieten al său era, şi este, Mihai; un băiat cu corp atletic, foarte generos, cu trăsături actoriceşti, cel mai mare fan al fotbalului pe care l-am întâlnit vreodată şi care între timp a devenit unul dintre prietenii mei cei mai buni.

Ştiu că ne-am plăcut pe şase august. Cu siguranţă nu mai ţine minte data, circumstanţele. Dacă ţine minte sau ar avea curaj să mă întrebe, i-aş reaminti că e un băiat extraordinar. Modestia nu îi permite să recunoască aceasta. Habar nu am ce m-a făcut să-l plac. Dar ştiu, că totul a pornit ritmic, coerent. Ţin minte cum inimile s-au comasat într-o inimă mare pe nişte note melodioase cu iz de portocale. Nu am iubit niciodată portocalele. Însă de atunci au început să-mi placă şi de fiecare dată când le văd inima îmi zvâcneşte, de parcă ar simţi instalarea unei presimţiri fericite. Dar presimţirea aceasta nu e decât o iluzie nebunatică, dezlănţuită din cutia secretă, pe care mi-am propus să nu o deschid niciodată.

Pe Claudiu l-am iubit. Şi el m-a iubit.

- Ce e dragostea? îl întrebam.

- Eşti tu.

- Eu ce sunt?

- Preludiul dragostei.

Şi ne jucam adeseori astfel. Inventam cele mai scurte şi absurde dramaturgii. Stăteam unul lângă altul pe malul râului. Degetele mele se strecurau printre degetele sale, lungi şi mistice ca într-un ritual al inspiraţiei. Apoi priveam cerul. Eu iubesc cerul. E o intimitate a mea. Claudiu nu a iubit nicodată cerul. Eu l-am făcut să-l iubească. Asta mă face fericită acum.

Cu Claudiu ne jucam jocuri dubioase. Bunăoară ,, de-a despărţirea”. Făceam un fel de exerciţii pentru inimi. Era amuzant. La final cedam ambii şi spuneam că suntem nişte prostuţi. Dar, cel puţin, cred că m-au fortificat exerciţiile alea.

Pe Claudiu l-am iubit. Oare iubirea are o unitate de măsură? În formulă matematică ar fi de la minus la plus infinit. Mărimea iubirii noastre era

neuniformă, infinită.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că nu mi-a spus niciodată ,,te iubesc”. Asta mă făcea mai feminină.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că îi plăceau telescoapele. Mie mi s-au părut întotdeauna fascinante, prin simplul fapt că o lentilă înfăţişează universul altfel, mai glorios şi impropriu.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că mă asculta când citeam poezii. Şi ştiu cu certitudine că nu le înţelegea niciodată. Privirea lui cuceritoare cu uşoare flucutuaţii ale irisului şi genelor îl demascau. Dar mă asculta. Îmi adora vocea. Prin coardele vocii nu traversau doar litere neglijente, ci o suită de sentimente. Alunecau emoţional ca până la rostire să producă un sunet seducător.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că accepta să ne ajustăm la o viaţă nebună. Ne deghizam în doi nebuni în amalgamul societăţii grăbite. Ieşeam pe străzi. Cântam la chitară. Pe marginea drumului, pe stadionul unei şcoli, în cele mai mizere colţuri ale gării, lângă un spot publicitar cu spaghete. Ce evadări nebuloase!

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că umblam pe străzile oraşului până la epuizare. Pe astea le numeam ,,limitele fiinţei”.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că avea gesturi fine. Era înzestrat cu trăsături aristrocratice. Lucrul acesta îl remarcase şi profesoara noastră. L-am iubit, pentru că mă făcea geloasă şi se enerva când gelozia nu se ghemuia în sufletul meu. A înţeles că gelozia nu e decât o armă proastă.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că picta. Avea degete fine, lungi, cu un fel de exotism în ele şi foarte elastice. Şi le îndoia până atingea buricul degetelor de mâna inferioară. Mă amuza cum mima plăcerea cu care trebuia să remunereze colegii pentru un mulţumesc sau unzâmbet sau cel puţin o ciocolată, pentru vreo cinci-şase desene pe zi.

Mai visam că va inaugura o expoziţie, iar eu îi voi intitula picturile sau le voi orna cu dantele de poezii. Altădată mă amuzam şi-i ziceam că va picta portrete într-n local micuţ în care mijeste aerul dens. Că această muncă ne va permite un trai decent, iar eu îi voi fi cea mai devotată soţie.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că de ziua mea mi-a dăruit un glob. Eu adoram geografia, dealtminteri şi acum o ador. Apoi, câteva săptămâni în şir, pelcam în călătorii. Roteam extazic globul, iar cu degetele fine ascunse în faţa pleoapelor, atingeam destinaţia. Malta, Singapore, Bucureşti, India, Cairo. Capitala lalelelor sau a ciocolatei. Era cel mai fascinant joc. Orbitor, imprevizibil, imaterial, indispensabil imaginaţiei noastre. Luam avionul, teenul, corabia. Bilete, valize, fotografii. Poduri, sculpturi, muzee, havuzuri, teatre, magazine, lumini. Staţia 26. Strada Picasso.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că surâdeam când făceau dragoste două buburuze. Ne imaginam că suntem noi sub elitrele lor sau le inventam dialoguri.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că întotdeauna uita lucrurile cele mai importante. Pentru că era certat cu timpul şi pentru că l-a bucurat clepsidra dăruită de mine, pe 20, de ziua sa.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că nu mă contrazicea niciodată, chiar şi atunci când nu aveam nici cea mai mică dreptate.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că confecţionam din hârtie igienică broscuţe şi steguleţe.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că încercam să vorbim ruseşte, însă reuşeam să scoatem cele mai stridente sunete şi să orbecăim aiuriţi într-o limbă la care ne-am descurcat foarte prost la şcoală.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că nu îi plăceau parfumurile. Dacă era o aromă prea tare, aproape o detesta, în ciuda faptului că era un sentimental incurabil.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că juca şah. Avea fruntea încordată plăcut cu iz de intelectual. Când juca şah, aveam impresia că mintea mea e decupată din propriul trup şi e lipită atent în craniul său. Acolo se tatuau mişcări inteligente. Creierul era un laborator care amaneta ficţiunea şi realitatea amândurora şi expunea toată pasiunea jocului pe pătratele alb-negru.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că irişii lui eclipsau cel mai uluitor şi impropriu verde. Pentru că şi acum mi se înmoaie genunchii când privesc verdele halucinant.

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că are un nume inedit, cu confluenţe istorice, romanice. Cât exotism!

Pe Claudiu l-am iubit, pentru că mi-a făcut cea mai tristă surpriză la ora de chimie, iar după asta avea să facem accident în Chişinău, în maşina aceea roşie. În laboratorul nostru ecuaţia chimică a eşuat, pentru că el nu a păstrat proporţia elementelor. Atunci, pentu prima oară verdele irişilor săi

s-au tulburat timid şi umil.

Pe Claudiu l-am iubit când a încetat să mă mai iubească. Deşi mai cred uneori că atunci când mă priveşte o mică briză a mustrării îi injectează amintirea şi sufletul.

Pe Claudiu îl iubesc, pentru că m-a făcut să scriu despre toate acestea. Dar numai pentru asta îl iubesc, pentru nimic altceva.

Trupul meu pare cel mai ridicol jurnal.

Pe Claudiu nu îl acuz, findcă de fapt, efemerul suspendă trăirea, întâmplarea, dragostea. Iar acum eu sunt intangibilă, improprie; nu mă deranjează, mustră, doare, consolează, pentru că Claudiu a fost unul dintre cele mai frumoase spectacole din viaţa mea, în care după ce s-a tras cortina am aplaudat din suflet.

În urna gri a camerei stau inconştiente câteva cioburi de sticlă.

- Ai avut parfum din flori de nu-mă-uita?

- Probabil... nu mai ţin minte...

Poemul poate ar fi fost eu

2011-10-09T12:48:00.003+03:00

eu sânt acestcorp impropriu

născut înuterul timpului

într-odimineaţă rece şi somnoroasă

când încartilajele toamnei

ploua

mă trezescdimineaţa

şi aflu căviaţa e mai mult decât un spectacol

mai mult decâto colecţie de aparenţe

ştiu că dejaclepsidra

mi-a tăiatpalmele

iar sângele aînceput să curgă

sunt parfumulde nu-mă-uita

în atelierulamintirilor

eu ştiu săsufăr să plâng

să fiufericită

să strig şi săstrâng în plămâni

toată mizeriavoastră

ştiu să alergsă regret

să visez săiubesc

fiindcă inimamea are

o mie debuzunare

sunt unghiulobtuz

cu revelaţiimişcări controverse

şi cu o groazăde sunete incerte

lovindzgomotos în pereţii craniului

sunt o corabie

naufragiu uman

în arhipelagulviaţă

eu poate aş fifost poemul acesta

dar pânăatunci

omida din mine

aşteaptă

apocalipsafluturelui

***

2011-09-24T21:41:00.000+03:00

înfige-mi cuţitul în cap

în cea mai dureroasă amintire

şi lasă-l acolo să ruginească

să-mi încâlcesc mâinile

să nu îl ajung

să disper

noaptea, când licuricii

vor ieşi la plimbare

vor etala lumini diforme

pe creştetul meu

lama cuţitului e mai strălucitoare

amintirile sunt mai fluorescente

Minciună

2011-08-02T13:41:00.000+03:00

timpul hilar

epuizează anii din florile de cireş

aripile fluturilor

emană dezamăgiri

m-ai minţit, poezie,

m-ai minţit că ne vom iubi etern

viaţa nu e decât o piersică coaptă

căzută pe jos

Semne

2011-07-06T13:07:00.001+03:00

Felinarele îmi făceau semne disperate,
n-am observat.
Paul mi-a spus că mă iubeşte
într-o noapte rece şi umedă.
Eram la etajul şase
ca doi nebuni euforici.
Şopteam iubiri,
Fixam explozii sentimentale în pulberi nocturne.
Cred că lupii iubesc mai credibil decât oamenii.
Ei nu au nevoie de cuvinte,
de sinceritate, înălţimi şi alte chestii umane.

Felinarele gesticulau teatral
Lupii nu urlau
Şi niciun semn de disperare
în sărutul lunii.

Agonii

2011-06-26T13:13:00.001+03:00

întunericul îţi urlă în spate

te încolotăceşte ca o cobră

în ritualul veninos al tăcerii

urme de surâsuri

se preling pe pereţi

umbre îţi dilată privirea

şi gheare îşi plimbă obscurul

pe dinăuntrul trupului

inima devine otrăvitoare

îmbrăţişată cu iederile mucegăite

cutele pielii schiţează unghiuri magice

eşti o epavă ancorată

la marginea fluviului

Geografii

2011-06-25T14:53:00.002+03:00

Îmi doresc să fiu Galaxia Haosului; să-mi impregnez respiraţia în dezordine.
Îmi doresc să exist pe Planeta Abstractă, pentru ca viaţa să fie neuniformă, în fond, asta e perfecţiunea.
Îmi doresc să-mi aleg Continentul Inexplicabil, astfel nu ne vom plictisi, în fiecare clipă ne vom dilata în noi căutări.
Şi îmi mai doresc o Ţară, a Figurilor Geometrice, aşa îmi voi modela lumea.
Capitala mi-ar plăcea să se numească Puncte de Suspensie, asemeneii unei meditaţii profunde în lirica zorilor.
Şi pentru că trebuie să mă mai nasc, aş alege Oraşul Diform.

Haiku

2011-06-25T13:26:00.004+03:00

cuibul maritim-

inimă de pescăruş

strânge zenitul

2011-06-10T22:32:00.002+03:00

o să-mi inventez iubiri platonice, suferinţe

Dezlănţuiri

2011-05-01T22:27:00.002+03:00

din noi se deschid uşi

prin crăpăturile lor latră cerbii

iubiri himere evadează

împăienjenesc lumea ca iederile ortăvitoare

apoi sub cerul iluzionist

dansezaă octagonal

sufletele noastre sunt o piramidă de sticlă

reflectă dezlănţuirile

#......idei

2011-04-03T19:18:00.001+03:00

Pielea ta e o coajă de portocală
aşteaptă să fie culeasă.

Din noi,

se deschid uşi.
Prin crăpăturile lor
iubiri himere evadează.

Luminile îşi dezbracă retina.

Păşesc prezentul ca pe un obstacol.
Viitorul îşi deschide zările.
Speranţă.

16

2011-03-28T08:27:00.002+03:00

Când împlinesm 6 ani, zăpada era până la glezne. Acum la 16, deseamenea a fulguit.

! se echivalează cu verbul/adjectivul ,,a urâ[tă]. Jurnal

2011-03-23T22:59:00.004+02:00

N, mă urăşte. Eu nu o urăsc. Niciodată nu i-am înţeles modul de a gândi. Mă face să cred că e o dementă, cel puţin în devenire. Analizez gesturile sale, cuvintele şi ajung la concluzia că e om, doar că ceva o dezintegrează din sfera umană. Scriu aceste rânduri, nu pentru a deteriora o persoană sau a încerca oarecum să mă arăt superioară, ci pentru că aşa gândesc.
N, încearcă să mă calce în picioare. Să demonstreze că eu nu ştiu. Ripostează deseori la cele spuse de mine sau de alţii. Aruncă cuvinte nejustificate, gesturi oarecum psihopatice sau priviri tăioase. Întotdeauna am privit toate astea cu un soi de dezgust. Cu simţământul acela că mâinile mi se încolotăcesc printre maţe. Ştiu, e dezgustător!
N, întotdeauna m-a urât. Cred, de cele mai multe ori inconştient.
N, mă va urî în continuare. Eu nu am s-o fac.

Nebuna

2011-03-07T18:05:00.001+02:00

spui cuvinte buimace

lovind din perete-n perete

şinele inimii tale

s-au dilatat

curg decepţii gelatinoase

îmbibate cu veninul

cearşafurilor tale

doar acolo, sub ele

îţi urlai

nemulţumirea

(re)amintiri

2011-03-07T12:04:00.002+02:00

combinaţia 20:28 e fatală
nu atât prin pierderea timpului
cât prin trecutul nostru

la douăzeci iubirea ta s-a născut
la douăzeci şi opt
inima mea începuse să bată
pe şase a avut loc comasarea
şi sângele nostru îşi înflorea dragostea
pe douăzeci şi două s-a produs colapsul

acum, nu mai contează cât e
ne-am pornit ambii în sens opus
suntem ireversibili
ne întâlnim doar pe la semafoare

vezi cât de exactă sunt?

ps. voi mai retuşa poemul. l-am scris ieri seara. la ceas era 20:28 şi mi-am adus aminte de un şir de evenimente. celelate cifre sunt nr. zilelor. m-a amuzat ideea acestei poezii în timp ce o scriam.

Încercuiţi

2011-02-19T16:13:00.003+02:00

din oasele noastre cresc
pene de bufniţe
blesteme la trecut
ce îşi potrivesc cu grijă reînvierea
ne simţim electrizaţi
de parcă printre vertebre
şuieră şerpii
în unghii se adăpostesc
pisici negre
tricotează superstiţii pentru cei paranoici
magi răguşiţi eclipsează
viitorul pe linia tălpii
imaginar perpendiculară spre potecile vieţii
undeva prin zona inimii
acostează liniştit un cutremur
îşi instalează epicentrul
şi porneşte
să înghită bulgărele lumii

câte ceva împotriva ipocriziei

2011-02-17T23:03:00.003+02:00

Uite, atunci când nu mă suporţi, zici că mă urăşti, că sunt falsă, e ok, atunci de ce îţi mai pierzi timpul vorbind despre mine? Eu totuşi nu înţeleg. O concluzie? Înseamnă că am ceva valoros şi vezi doamne, invidia te roade. Şi apoi Cine critică ajunge să copieze.

Prosul are viteză, nu şi ţintă. Că adevărat mai e. Ţineţi minte lucrul ăsta. Vă fortifică imunitatea asupra vieţii.

Indiferenţa e un antidot puternic împotriva duşmanului. E subtil şi elegant şi tandru.

Oamenii cu potenţial întotdeauna au fost un pericol pentru societate. Nu?

jurnal

2011-02-15T23:10:00.001+02:00

15.02.2011 marţi

  Revin la jurnal. Ziceam că nu mai scriu jurnal public, dar în fond şi lucrul ăsta e unul din plăcerile lecturii. Mă gândesc deseori dacă toţi cei care scriu jurnal sunt sinceri. Sau mai mult de 50% e plăsmuire, pentru că totuşi, rămâne o intimitate.
  Vorbeam cu C. Avea ceva schimbat în gesturi, în felul de a vorbi. Posibil mă minte. De ce ar face-o? Suntem colegi, totuşi. Cu cât te apropii mai mult de o persoană, cu atât mai mult de pierzi în distanţă.
  În trei zile am băut ceai pentru o lună, la dejun, prânz şi cină. Amuzant. Am stat şi acasă. De mâine la şcoală. Deja am impresia că mi s-au atrofiat creierii.
  Citesc Numele Trandafirului de Eco Umberto. E extraordinară! deşi e destul de dificilă şi jumate din ea nu am înţeles-o. Peste câţiva ani o voi reciti. Mi-am promis.
  Sîmbătă am avut olimpiada la română, duminică la geografie. Nu au venit rezultatele, însă intuiesc note pozitive. Sâmbătă am stat la etajul trei, masa trei, nr.trei pe listă, deasupra mea un bec stricat. Şi, nu sunt deloc superstiţioasă.
  Cam atât. Nu sunt în formă astăzi. Zău, că mi s-au atrofiat creierii şi mâine mă aşteaptă poezie la rusă.

Asfinţit

2011-02-06T19:41:00.000+02:00

mănăstiri inerte în mîinile nopţii
profetizând dispariţii
tandre lumânări
îşi deschid lumina prin coastele morţii
citim în altare
apocalipse, cruci amorţite
undeva, sub pământul fertil de schelete
îşi răstigneşte cerul strigarea
sfârşitul e aproape
păşeşte amuţit
în istoria noastră preaplină de sfinţi
şi cum rozele înfloresc în litanii
astfel apusul sfârşeşte în orologii

prietenie

2011-02-03T21:47:00.000+02:00

Vika e una dintre cele mai bune prietene ale mele. Am regăsit aceste fotografii şi mi-am adus aminte cât de fericite erau zilele acelea. Eram libere, zîmbitoare! Mă emoţionează pozele, fiindcă îmi readuc amintiri. Şi mă gândesc, ce frumoasă e prietenia adevărată.

de cele mai multe ori revoltător

2011-01-30T17:28:00.000+02:00

Nu aveam de gând să vin cu o postare astăzi, dar unele realităţi mă presează şi nu pot tăcea. O problemă a oamenilor, cred, este aceea că ei întotdeauna vor să audă ce le e pe plac. E ok, ce să-i faci, dar câteodată se înverşunează atât de mult, încât îşi cam pierd din pretinsa personalitate. Cu astfel de oameni risc să fiu volatilă. M-a cam săturat să tot îi suport şi să le zâmbesc, oricum ei nu mă au la inimă, ştiu prea bine. Şi aşa am s-o fac! O să îi consider evaporaţi. Şi apoi când mă gândesc cât i-am ajutat! Dar asta e. În ziua de azi trebuie să joci teatru, altfel...(dar eu nu prea pot juca teatru), însă cei care nu merită să fii bun cu ei, nu fi. Sună cam răutăcios, dar scuze sânt şi cred că sunteţi de acord. Pur şi simplu eu nu mai suport perfidia, invidia, răutatea, etc. Nu doar eu mă ciocnesc de ele, mulţi din voi ştiu senzaţia, cu atât mai mult cei care au sufletul deschis spre cuvânt. În fine, noi trebuie să fim conştienţi că avem valoare. Ştiţi, am citit undeva ,,Prostul are ţintă, nu şi viteză".
Apropo, nu am de gând să-mi cer scuze faţă de acest articol.

Dispariţie

2011-01-29T20:47:00.000+02:00

grijile

şi-au făcut cuib
într-o lacrimă părăsită
de timp.

oamenii
mă irită,
îmi insuflă amarnice
doruri.
eu-schelet de corabie
pe întinsul vieţii.

sunt ironia
unui destin
hulit de iluzii.
mă devastează fiecare zi
înghiţită în negrul
florilor de nisip.

mă evapor
poate voi dispărea,
dar sîngele
îşi va picta amărăciunea
undeva, în neant

Solidaritate de duminică

2011-01-29T19:38:00.000+02:00

duminica

obişnuieşte să îmi apese oboselile

şi trădările din când în când (ca aduceri aminte)

078...069...

enervantă iregularitatea lor.

şi el îmi vine cu vorbe,

mă atacă, se enervează, îi iese fum

eu râd. ce bine m-ai seamănă cu un ipocrit

cucerit de realitate.

apoi ea,

îmi insinuează că nu suntem uniţi

că ne legăm unii pe alţii ca şireturile de la papuci,

dar când am fost noi solidari?

de unde atâta iubire unul faţă de altul?

nu mai am chef nici de mottouri, nici de scenarii improvizate

nici se serbări, de cântece sau alte aiureli

mă retrag. ce să mai parazitez frumosul?

el, ea, eu, tu, noi, voi

atîta solidaritate!

Şir de Litere

2011-01-16T13:12:00.007+02:00

Un nou exerciţiu literar preluat din ,,Ateliere Poetice". Se dă un şir de litere: A B C D E F I J L N O R S T U. Exerciţiul constă în formarea de cuvinte din şirul de litere propus ţi încadrarea lor într-un text coerent,artistic.Adevărata provocare este relevată de dificultatea construirii cuvintelor,întrucît şirul de litere este limitat.

Roiuri de crini

se joacă în nori de iubire.

Iar ei alunecă fericiţi

ca delfinii în ceaşca de ceai.

***

Alfabetul iubirii
şi crinii uitaţi
în luna ianuarie-
fioroasă trădare.

metamorfoza sinelui

2011-01-08T22:36:00.002+02:00

uneori nici el nu mai e el
se transformă în fluture,
sau în petală de trandafir.
dimineatza, îngereşte se-aşează
pe marginea ceştii de cafea...

şi visează.
îşi aminteşte cum era larvă
cum deschidea primele aripi spre lume
cum zborul i se părea teribil de imens.
acum însă, se schimbă.
devine un altfel de el.

pe marginea ceştii de cafea
şi-a ancorat sufletul
şi involuntar i-a simţit aroma
amară.
- teribil miros de moarte
presată în atlas-

dar, poate chiar ăsta-i rostul în viaţă
să metamorfozăm.

din viaţă în viaţă...

PS: poem colectiv. autori: RAI & Maricica (eu)
versurile italice sunt ale mele

Poem ,,multilingv"

2011-01-07T11:43:00.000+02:00

Am preluat ideea din cartea ,,Ateliere Poetice" (Din experienţa unui cenaclu) sub conducerea revistei ,,Clipa" . Cartea respectivă oferă exerciţii literare diverse. Am încercar şi eu unul din ele ,,Poem multilingv".
E interesantă ideea şi nu atît de uşoară pe cît pare, trebuie să legi în aşa fel ca să existe un sens.
Eu am utilizat 6 limbi (română,franceză,engleză,spaniolă,greacă,rusă).

I love this town
cu ploi, cu paşi şi oameni
în el simt
much freedom in my soul
как чудесный
de parcă aş zice ,,Σ 'αγαπώ"
Пожалуйста, opreşte-te puţin
- Je m'apelle Marie
hai să ne plimbăm
Gracias.

mi-e dor

2011-01-06T22:26:00.002+02:00

mi-e dor să scriu un poem
să mă adăpostesc sub el
în răcoarea şi sensibilitatea sa
ca sub o coajă de portocală

un poem despre mine
de fapt, despre orice,
despre gânduri, oboseli şi decepţii,
despre tot la ce pot da explicaţii

linişte
mâna mea balansează pe foaie
dezechilibrată, iritată de lucruri mărunte

şşttt... ceva întrerupe calmul acesta,
o moleşeală îşi lasă amprenta
în veioze, în pereţi, în unghere

în felinare de la colţul străzii —
foşnet de stele
iar tolănită pe pat
căldura îşi face machiaj
alarmant, alarmant

şi cerul, nelipsit de constelaţii
îmi invadează trupul
infiltrîndu-se adânc
în cutia mea toracică cu lucruri intime

Galerie tomnatică

2011-01-05T20:49:00.001+02:00

Peronul 95 miroase a gutui
a iubiri şterse şi a ploaie.

Ghiceşte-mi în cafea destinaţia.

Trupurile noastre ca un pergament
se scriu în toamnă.
Felinare aprinse-frunzele.
Ceaţa densă se ghemuieşte
printre aripile cocorilor, alungînd tinereţile.

Noi, păşim pe caldarîmul umed.
Mai îngălbeniţi suntem,
Mai tandri pesimişti,
Mai fumători de ore?

Toamna îşi scuipă talente
în stil bacovian.
Aruncă plumbul în pixuri
spre violeţii irişi.
Amurguri de reflexii-poezii.
Şi îşi acoperă miopiile. Vezi?

Pe alei,
inimi se ghemuiesc,
în aşteptarea sărutărilor.

Decor fabulos.
Tăceri.
Tomnatice gînduri.
Aiureli.

something about

2010-12-29T15:11:00.000+02:00

dependenţă de filme
o memorie full îmbîcsită
cu fum de ţigară
zîmbet de cleştar

amar ca la jocul cu cărţi

aroganţă
cît încape într-un dicţionar de sinonime
cafea cu impurităţi din memorie
machiaj
fasoane de ruj
perfectă personalitate
cu decolteu în obraz

CV adolescentin sau o paletă de culori

2010-12-16T21:47:00.000+02:00

Salut. Eu sunt Maria, sau cum obişnuiesc ceilalţi să-mi zică – Maricica.Ziceţi-mi cum vreţi, Mary, Marcela, Marina, Marie; mulţi mi-au zis astfel. Dece am început cu numele? Nu pentru că e semnificativ, hiperbolizat sau simbolicîntr-o mare-mare măsură, ci pentru că e unic. E unic, fiindcă mă are pemine-propria fiinţă. Şi niciunde în lume nu vei găsi unul asemănător.

Am 15 ani. Ce fac la 15 ani? ,,Picteztot ce văd, dar cu culorile din acuarela adolescenţei”. Şi ceminunate sunt culorile! Pline de viaţă, înaripate, jucăuşe. Mă fac fericităprin simplul fapt că le amestec şi trăiesc dinamic, acum şi aici, dar nuinventîndu-mi teoreme pentru viaţă sau raţionamente.

Viaţa la 15 ani e abstractă.Seamănă izbitor de mult cu neprevăzutul.

Adolescenţa mea e o acuarelă. Etînără, inocentă, colorată. Poate din cînd în cînd culorile se amestecănepotrivit, dar lucrurile revin la normal. Tot ceea ce văd mă fascinează, măintrigă şi neapărat trebuie să le pictez. E ca şi cum aş avea din nou doi ani,doar că acum văd lumea altfel, o caut, o regăsesc, o inventez, reinventez, oredescopăr.

Picturile adolescenţei rămînmemorabile. Pe unele pensula le-a pictat pe şevaletul memoriei. Altele şi-aufăcut loc în colecţia mea de sentimente sau în anticariatul sufletului.

Adolescenţa e o operă de artă.Pictorul sunt ,,eu”. Ustensilele-acuarela,creionul înzestrat cu o radieră,culorile. În final opera de vîrf este prezentul; e fiecare clipă a adolescenţeiprinsă în pumnul clepsidrei.

Adolescenţa este un jurnal de euri zilnice îmbrăcate însentimente. Voi dezvălui cîteva file; cîteva secrete a creatorului-adolescentului,din jurnalul intim.

,,Luni. Am pictat:

O lecţie de viaţă. Frigul e artacurajului.

Marţi. Am pictat:

Oamenii sunt poeme. Astăzi amdescoperit în ei afectivitate şi lirism.

Miercuri. Am pictat:

Dacă m-ar întreba cineva care estecea mai mare bucurie a mea sau cel amimare noroc, i-aş răspunde: Faptul că m-amnăscut.

Joi. Am pictat:

Astăzi m-am revoltat. Sunt preamulţi dintre acei care au îmbrăcat măşti. Cîţiva dintre ei s-au dovedit a fiprietenii mei.

Vineri. Am pictat:

Mi s-a întipărit în minte albulzăpezii, paşii prin zăpadă şi discuţia controversată a cîtorva pici cu privirela originea Universului. Mi-am mai pus odată întrebarea, cum a apărut planetaPămînt. Forţa Creatorului sau Big-Bangul? Însă de un lucru sunt sigură, nu voişti niciodată. În jur sunt lucruri relative şi ... suspecte.

Sîmbătă. Am pictat:

O carte bună e ca o ciocolată fierbinte. Devii dependent de ea.

Duminică. Am pictat:

Au început să-mi placă oraşele mari. Zgomotul lor. Paşii cadenţaţi. Gazelede eşapament (nu mă consideraţi nemiloasă, ştiu, sunt dăunătoare). Tichetele.Şi Necunoscuţii!

Niciodată nu te poţi abţine să nupictezi. E instictiv, inonştient. Şi de cele mai multe ori te simţi detaşat,dezbrăcat de realitate. Noi, adolescenţii avem altfel de lentile.

Eu, Maria sunt pictorul proprieivieţi. În fiecare zi încerc să-mimodific cît mai frumos şi mai expresiv tehnica.

(centi)metri. Maria e pe centimetride personalitate. E în curs de individualizare. Urmează să evolueze spre metri...de personalitate. Şi are la îndemînă o acuarelă.

Călătorie

2010-12-13T20:57:00.000+02:00

acum vreau să ningă, să ningă

să ni se aşeze fulgi pe suflet

să ne luăm zborul de la etajul trei

din inimi ne vor creşte aripi

vom escalada înălţimile

fulguind a iubire şi a sinceritate

frigul se va lipi de noi

ne va învăţa arta curajului

apoi vom privi în jos, fericiţi

cum oamenii fac oameni de zăpadă

colinde melodioase îşi vor face loc

în buzunarul nostru, încălzindu-ne

vom fi asemeni unor îngeri

vom fi o avalanşă de euri

în maşinăria iernii.

fragmentate

2010-12-10T20:53:00.001+02:00

Nu am scris demult pe blog. Voi adăuga nişte idei. Ceva care mă frămîntă, care mă bucură sau multe altele.

Mărul- talentul din pom.(o metaforă fugitivă, azi, la română).

Destinul nostru e un joc de şah, absolut inconştient! M-am convins de aceasta.

Am vorbit cu g. M-am aşteptat la acel răspuns. L-aş numi primul eşec, deşi nu m-a dramatizat, nu am dramatizat, aşa că nu am s-o fac.

Sinceritate. Acum, o percep cel mai pur, şi mai sigur. Ca o cascadă. De ar fi mereu aşa?

SOS! în interiorul meu!

Fulgi mari, foarte mari m-au acoperit azi. Parcă erau însufleţiţi. Eram atît de liberă, liberăăă, liberăăăă.

În poză zîmesc, dar acum pe chipul meu e incertitudinea. Încearcă să mă vezi.

Constat că e frumos ca ceilalţi să-mi zică Maria, deşi cam toţi mă numesc Maricica.

puzzle

2010-11-13T20:40:00.000+02:00

ochi cafenii se dilată

sub greutatea ceţii

aprinsă de un chibrit

în subconştientul scorpionului

ceaţa inundă ochii dimineţii

încălzită de un chibrit

şi pe nisipul umed

scorpionii îşi decojesc visele

2010-11-04T20:03:00.002+02:00

poezia o poţi citi oriunde
la masă
pe zebră pe verde sau roş
cînd faci dragoste
sau sub zîmbetul taxatoarei

poezia o poate citi oricine
surzi cu volumul maxim la rockului
orbi cu lumini în orbite
ochelari fumurii
domni înalţi cu cuvinte rotungite
sau amărîţi de la colţuri

poezia e o chestie mercantilă
cumpărată din anticariate vechi
cu 3 lei 50 bucata sau
cu talanţi lucioşi galanţi

poezia e o avalanşă generoasă
las-o să-ţi curgă
în buze în palme în pleoape
în tendoane sentimentale

poezia noastră nu ştie de reguli
emoţii origin(i)alitate
ea dezbracă freneziile
pînă la piele
sub piele
îşi injectează substanţe
neomeneşti în uman
transformîndu-ne în balene
înfometate
de...

love, continuăm?

2010-10-28T21:29:00.001+03:00

între omoplaţi cu miros de iubire

tatuaje somnoaroase

un fel de inscripţii cu iz de tine

îşi degajă parfumul.

orhideea din geam

ca o amnezică minte

că nu m-ai iubit

aş suferi în neştire

dar pielea ta e impregnată

în colecţia mea de absenţe

2010-10-26T08:01:00.001+03:00

dragostea se aruncă
pe şira spinării
nebună
excitînd carnea şi sîngele
braţele noastre
se mişcă într-un balans nupţial
buzele fierbinţi
se agită în impulsuri somptuoase
din care curg promisiuni
corpurile vibrează
pînă cînd porii îşi deschid
altarele
şi iubirea arzîndă
îşi dezbracă coapsele
în frenezii nebune
iubeşte-mă

obscur

2010-10-17T11:11:00.000+03:00

îmi dezlipesc unghiile

sub ele
semne sinistre, simboluri obscure.
se caută în zaruri
destinul unei fiinţe,
doar impulsurile
ce zvîcnesc de sub unghii
dau de gol
întregul proces

colecţionar

2010-10-12T14:11:00.002+03:00

El… cel cu o carte în mînă
nu mai are nimic
gândurile-i sparte
se macină în gol
El… cel cu privirea răvăşită
nu mai are nimic
creieru-i amorţit
se luptă cu existenţa
El… cel cu pălărie albastră
nu mai are nimic
sufletu-i pustiu
îngână durerea
El… cel cu Nimic
este totuși Cineva
colecţionarul
colecţionarul de iluzii

Fulgi de Marie

2010-10-09T11:08:00.000+03:00

pe piatra tunsă
ninge absent
fulgi de Marie
..........................................................................

aici e o mică poezie pentru mine. am primit-o de la R.A.I. . am fost plăcut surprinsă. am primit poezia mai demult, dar să-mi fie iertată lunga întîrziere. cu R.A.I. am luat legătura prin intermediul unui concurs. mulţumesc din suflet!

suferinţa mă emoţionează

2010-10-08T21:47:00.002+03:00

Suferinţa este dezlipirea dureroasă de noi înşine.

cădeau poeme

2010-10-08T21:36:00.002+03:00

am auzit cum cineva

sufla în trupul meu,
sufla poeme uşoare
învelite în plapumă
cuvintele nu se împrăştiau
nu se revărsau nu palpitau
aşteptau.
îmi înfăşuram sentimentele
într-un miros bluemarin
nicio geneză

aripi reci sedimentau văzduhul
şi poeme cădeau
în trupul meu ca într-o cascadă.

eu aş face (r)evoluţie, mă...hai atacaţi-mă!

2010-09-23T15:39:00.000+03:00

oameni perfizi,proşti, răutăcioşi, idioţi, mîndri peste măsură, egoişti, invidioşi... şi tot aşa. a dracului oameni.

eu aş face (r)evoluţie, dar mi-e silă de ei şi chiar nu am chef la moment. hai! adacaţi-mă! eu am o umbrelă.

Haiku

2010-09-03T21:23:00.001+03:00

ochiul tău verde

veghează mitul lunii

tainice iubiri

Dacă eram....

2010-08-27T21:56:00.000+03:00

Dacă eram o lună din calendar, aş fi fost august.
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost… marţi.
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost… seara.
Dacă eram un animal marin, aş fi fost… coral.
Dacă eram o direcţie, aş fi fost… înainte.
Dacă eram o virtute, aş fi fost… omenia.
Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost Ioana D*Arc.
Dacă eram o planeta, aş fi fost… Marte.
Dacă eram un lichid, aş fi fost… apă.
Dacă eram o piatră, aş fi fost… smarald.
Dacă eram o pasăre, aş fi fost... colibri.
Dacă eram o plantă, aş fi fost… orhidee.
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost… seninătate.
Dacă eram o emoţie, aş fi fost… iubirea.
Dacă eram un sunet, aş fi fost… freamătul frunzelor.
Dacă eram un element, aş fi fost… oxigen.
Dacă eram un cântec, aş fi fost… axel-amo.
Dacă eram un film, aş fi fost… step up.
Dacă eram o carte, aş fi fost… alchimistul-paolo coelho.
Dacă eram un personaj, aş fi fost… maitray.
Dacă eram un oraş, aş fi fost… Praga.
Dacă eram un gust, aş fi fost… dulce.
Dacă eram o culoare, aş fi fost… verde.
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost… ego.
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost… ochii+genele.
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost… zîmbetul.
Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost… jerry.
Dacă eram o formă, aş fi fost… cerc.
Dacă eram un numar aş fi fost…28.
Dacă eram un mijloc de transport, aş fi fost… bicicletă.
Dacă eram un articol vestimentar, aş fi fost… rochie.

Repaus

2010-08-09T15:52:00.000+03:00

Tic-tac, tic-tac,

păienjenișul își mistuie prada.

Alături de mine –

timpul zgribulit sub cearșaf.

Zorii își revarsă existenţele,

iar clepsidrele se sparg,

uitându-și sângele

în mâinile mele.

Tic-tac…

Insomnie

2010-08-09T15:41:00.001+03:00

,,Să mă dizolv, să mă dizolv, să mădizolv”... erau cuvintele ce mişunau îngrijorate în subconştient şi se loveaude pereţii prăfuiţi ai craniului. Eram în suspans. Aşteptam răspunsul.

Stăteam în sala imensă şi goală. Înbiblioteca secolului.O bibliotecă grandioasă,plină de amintiri,dar cu puţinivizitatori.Eu eram unul dintre ei,o fidelă.Inutil,probabil să o descriu înamănunţit.V-o imaginaţi voi?!Pereţi înalţi.Sculpturi minunate.Stil baroc ca operlă neregulată.Imagini cuceritoare prin culoare şi expresie.Atenţia ţi-oatrăgea praful de pe coperte.Mii de cărţi aşezate triumfător pe rafturi.Cărţivaloroase.Cărţi seculare,care au trecut prin viaţă şi realitate odată cutimpul.Şi-am zis de praf.Da, o situaţie penibilă pentru ele,cînd cineva seapropie,o ia în mînă,îi suflă nepăsător praful de pe ea,îi citeşte titlulnemulţummit şi o aşează la loc.În astfel de momente mă gîndesc ,,Ce jalnicarată aceşti oameni.Ce nenorocire pentru omenire să nu citeşti măcar o frază!”

E absurd că mai există oameni dintreaceştia ca un manechin aruncat pe extremităţile vieţii.Se consideră plini,pecînd au doar exteriorul frumos,dar în interior doar un gol răsunător.Ah!Eu i-aştransforma în pietre.În fine, e prea complicat şi nu vreau să vă plictisesc.

Stăteam în bibliotecă la mesicioara delemn.Eram confuză.Nu mai distingeam realitatea.Ca să îmi limpezesc puţincreierul şi interiorul am continuat să citesc cartea începută acum trei zile.Eraun thriller fantastic despre trecut,prezent şi viitor,personajul principalfiind un om prea blînd pentru o viaţă într-un oraş negru,de gheaţă.Era opoveste neobişnuită.M-am oprit la pagina 128 privind o imagine şi totodatăgîndurile s-au împăienjit cu amintiri.Unele frumoase,altele neplăcute.O lacrimărece mi-a brăzdat obrazul.Simţeam un strigăt mut şi o înţepătură îninterior.Parcă nu mă eram eu.Totul alerga în jur.Se spărgeauniformitatea.Obiectele,cădeau în vid.Vedeam aceleaşi imagini de două ori sau pereţii seclătinau,înţepeneau asemeni turnului din Pisa.Această senzaţie stranie amsimţit-o doar cîteva secunde.

Stăteam încremenită cu ochii asupraimaginii.Mi se părea că am mai văzut acel obiect, un aparat foto.Îmi impuneamşi mai mult gîndul să caute imaginea dată în mine,însă niciun rezultat.De ceoare mă simţeam atît de straniu?(Mai tîrziu mă gîndeam că această ciudăţenies-a întmplat din cauza aparatului foto).Deodată am închis cartea.Am lăsat-odeoparte,privind aerul vibrînd în interiorul încăperii şi simţîndu-i pulsurileapăsătoare.

Stăteam nemişcatăpe scaun.Deodată audpaşi mărunţi în spatele meu.Nu m-am uitat în urmă.Cineva pune mîna pemine,tresar.M-am întors cu un zîmbet laconic în colţul gurii şi doream săţip,,Lăsaţi-mă în pace!Vă detest!”.Pentru prima oară în acele clipe uram cu adevărat...Uramomul.Simţeam că-mi sunt distruse visele şi doream să le înhaţ,să mi le aducînapoi.Îmi ziceam:,,De ce el îi supără pe alţii?De ce nu poate ascultaprimăvara?De ce nu poate plînge la căderea unei frunze?De ce?”.

Însă într-o clipă mi-am dat seama,mi-arevenit zîmbetul binevoitor pe buze şi gîndurile nebune s-au împrăştiat.Eramfaţă-n faţă cu profesorul Emil.un colecţionar de manuscrise,de cărţi vechi şiun călător perfect.E un om extraordinar.Îi tratează pe cei din jur cubunătate,îi respectă ţi le dă cele mai bune sfaturi.L-am cunoscut cu mult timpîn urmă.Într-o zi călduroasă de vară,aici,în bibliotecă.Ţin minte că am devenitpe dată prieteni.Îmi aduc aminte ce vrăjită eram şi ascultam cu satisfacţiepovestiri din călătoriile sale.Mi-a povestit cum a escaladat pentru prima oarăEverestul şi cum s-a rătăcit în Sahara în căutarea apei sub influenţahalucinaţiilor.Bineînţeles,mi-a dat prilejul să ascult o mulţime de întîmplăricare de care mai ciudate.

L-am salutat.Îmi părea bine că avenit.M-a scos puţin din starea aceea de confuzie. Profesorul Emil era vesel cadeobicei.De data aceasta pe chip i se observa o urmă de mister.Mi-a zis:

-Hai,am să-ţi arăt ceva.Sunt sigur că o să-ţiplacă.

M-am sculat mirată şi am pornit prin bibliotecă.ProfesorulEmil era însoţit de nepotul său Robert.Un băiat chipeş,cam de aceeaşi vîrstă caşi mine.Cu el la fel m-am împrietenit repede.Ieşeam seara să alergăm pe plajăsau citeam în bibliotecă.E un băiat cu suflet.

Mergînd în spatele bibliotecii,făcînd ladreapta era un perete cu poliţi pline de cărţi. Profesorul Emil l-a împins uşorşi ce să vezi?O uşiţă mică,cafenie.Îmi aducea aminte de uşa pivniţei de labunici,de unde furam dulceaţa de gutuie.Ah!Ce amintiri frumoase.

Am deschis-o atent şi am rămasuimită.Pentru mine era o descoperire într-adevăr miraculoasă.O camerăîntunecată.O mulţime de cărţi,foi uzate de timp.Tablouri vechi.Diverseobiecte:o lupă,un glob de sticlă,un pix,unaparat foto,o hartă,creioane,un cufăr prăfuit,un vas cu insecte moarte.Pemarginea unui scaun cu trei picioare stătea cuminte un jurnal.Aştepta probabilsă i se descoase secretele.Profesorul Emil deschide prima pagină şi îmi aratăinscripţia:,,Oliver Franklin.Savant,filozof şi călător.Fondatorul bibliotecii,4iulie 1876”.Pecelelalte pagini erau scrise însemnări despre viaţa,călătoriile şi munca sa.ProfesorulEmil ne-a povestit mai multe.Incredibil!O asemenea taină timp de atîţia ani înbibliotecă.Nu dau mai multe explicaţiii,deşi e interesant.

Nu am stat prea mult în acea cameră,însăm-a fermecat şi am avut dorinţa de a reveni. Atunci mi-a atras atenţia aparatulde fotografiat.Cînd am dat cu ochii de el,nuştiu de ce în mine s-a produs otulburare de sensuri şi amintiri.Aveam un simţămînt ascuns.De aceea îmi doreamsă revin cu orice preţ.

Au trecut cîteva zile şi eram destul denerăbdătoare c să-mi fac curaj şi să pătrund în cameră.Desigur era interzisfără permisiunea profesorului,fiindcă era un mister,însă am încălcat acestdrept.

Intrînd simţeam miros de mucegai.Oumezeală cumplită.Parcă şi în capul meu s-a infiltrat acel mucegai şi miros.Măsimţeam fără putere.Gleznele mi se înmuiau,zicea-i

că-s deplastilină.Mergeam cu paşi mărunţi,cu frică.Cu cît mă apropiam mai mult deaparat cu atît eram mai învălmăşită.Luîndu-l în mînă am simţit un fior prinmine.Eram absolut hipnotizată.Din această ciudăţenie a căzut un bileţel pe carescria ,,Trecut,Prezent şi Viitor-o forţă invincibilă”.M-am cutremurat şi maimult la citirea acestor rînduri.Simţeam pulsuri pe lîngă mine,parcă auzeam ecouri.Aveam impresia că obiectelevorbesc,iar păianjenii de prin colţuri urzesc intrigi împotriva mea.

Deodată ameţesc şi mă sprijin despeteaza unui scaun.Eram într-o stare de somnolenţă. Prin faţa ochilor îmiapăreau diferite secvenţe din viaţa mea.Totul era atît de divers.Atît deinexplicabil.Alunecam prin amintiri...

,,Vedeam cum am începutsă fa primii paşi.Eram atît de mică.Simţeam o spaimă de nedescris”.

,,Oh...Lacrimile îmicurgeau şiroaie peste obraji.Mă durea sufletul.Mi-am pierdut pisica, animalulmeu preferat”.

,,Ce bucurie.Ne-amreîntîlnit cu verişorii la bunici.E Crăciunul.Daruri.Bomboane.Jucării.Bradul.Zîmbete.Colinde.Luminiţe”.

,,,,Vai!rochiţa meapreferată de la nouă ani.Ah,cît timp a trecut de atunci..Îmi era dor să orevăd”.

,,Ohhh...Mă enervează.Amajutat pe alţii şi la final am pierdut eu.Degeaba am pierdut atîtea ore şimi-am băgat cu silă în cap tăbliţa lui Mendeleev.”-Aici e despre primul doiprimit la ora de chimie.

,Wow,aceasta sunt eu?Cîndvoi fi mare?Chiar voi ajunge să predau filozofia? Spectaculos!...”-vedeamfragmente din viitor.

,,Un aer tropical.Mirosde portocală.Valurile mării ca smaraldul.Zîmbetul meu fermecător.delfinulrănit.”-Cea mai mare bucurie a mea.Vizitarea unei insule.

,,Ore pline deinsomnii,/Sub povara amintirilor noastre/Şi acum,/Durerile prind contur/ca uncerc infinit/ce nu-şi găseşte punctul./Sunt mai profunde.../Dragostea nu e omatematică/Nu e o ştiinţă exactă./Degeaba am purtat zîmbete/Am pulsat inimilecu priviri/Totul s-a transformat în cenuşă”-Emoţii copleşitoare.Prima poezienăscută din suferinţă,care mai apoi i-am dedicat-o prietenei mele.

,,Tristeţe.Lacrimi.Stele.Noapte.Ceas.Floarede cais.”-primele lacrimi din cauza trecerii timpului.

,Chip luminos.Copii.Cărţi.Împlinire.”-primacarte editată de mine(în viitor).

Poze,poze...amintiri,amintiri...bucurii,bucurii...tristeţi,tristeţi...Apoi...Amsimţit un fior rece.Am deschis ochii.Nu-mi dădeam seama unde sunt.Încercam sămă echilibrez. Aceleaşi sentimente.Am lăsat în grabă aparatul foto şi am ieşitdin cameră.

Am ieşit în grădinabibliotecii.Gîndurile au început să-mi galopeze şi mai nebune.

Mă simţeam straniu.Stăteam sub unportocal.Auzeam melodia valurilor mării.O lacrimă îmi brăzda obrazul.Zîmbeamcerului.Ţineam în mînă propria carte şi poezia aceea de demult.Verişorul meuera dincolo, pe strada din faţă şi alerga cu un cadou în mînă.După un pom iesepisica mea fugărită de un cîine.

,,Ciudat” mi-am zis.,,Poate timpul aluat-o razna?Hmm...”.

Acum stau şi mă gîndesc:

Ce stranii erau zilelealea cu insomnii,în ciudăţenia aceea-aparatul foto.Ce năstruşnic îmi derulaamintirile.Ce neînţeleasă e viaţa uneori.Da,sunt de neuitat zilele acelea înpaginile jurnalului vieţii.

Sunt un dicţionar de antonime

2010-08-09T15:39:00.000+03:00

„Ce este adevăratul Eu? E ceea ce ești dumneata, nu ceea ce fac ceilalți din dumneata.”
Paulo Coelho

Cine sunt eu? O întrebare cu o infnitate de
răspunsuri. Îmi macin conştiinţa, inte-
riorul fragmentându-mi-l în mii de boabe
de nisip ca să aleg esenţa Eului meu.
ntorc răspunsurile pe o parte, pe alta, să văd dacă îmi
lac sau nu. Le schimb. Apoi o iau de la început... Adul-
mec mirosul, cercetez culoarea, încerc să-i afu gustul.
unt răspunsuri care mă satisfac, aproape că le găsesc,
ar pe ultima sută de metri există un impediment şi
mi schimb părerea. Apoi iarăşi pornesc în maşinuţa
ăutării, a propriului cuget. Câteodată maşinuţa se de-
ectează, nu mai rezistă beznei... Cugetul îmi reproşea-
ă că sunt o dezordonată şi mai bine aş renunţa...
Sunt o pasăre, care încearcă mereu să urce sus
entru a-şi împlini visurile, dorinţele. Sunt o pasăre
are zboară cu înverşunare împotriva curentului ca să
u o dea jos şi să nu-şi piardă speranţa în ceea ce este.
După aceea mă mai gândesc şi-mi zic: ,,Oh, eu nu sunt
pasăre. Pot cădea jos, pot renunţa la dorinţa care nu
decât o iluzie călătoare”.
Sunt o furtună. Pot distruge totul în calea mea.
unt de neînvins. Am tărie. Simt o indiferenţă faţă de
e se întâmplă. Nu-mi pasă de nimeni şi de nimic.
Nu-mi pasă dacă tu, omule, mă vei învinui, mă vei
njura pentru că te-am rănit, dar apoi îmi spun: ,,O,
Doamne! Cum pot gândi aşa? Nu am curajul nici să
mă ating de-un simplu şoarece care mi-a mâncat bucă-
ica de caşcaval. Gândul că aş putea cauza vreun rău
propiaţilor mei mă îngrozeşte”.
După un timp, îmi dezmorţesc creierul şi iarăşi
ornesc cu maşinuţa cugetului pe tărâmul ,,Cine sunt
u?”. Într-un fnal, ajung pe planeta bibliotecii. O!...
m o pană de motor, probabil din cauza prafului. Îl
nlătur şi ce să văd? Un dicţionar. Cred că am rezolvat
roblema Eului meu. Da... poate că sunt un dicţionar
e antonime... şi am libertatea de a-mi alege propriile
alităţi. Este ca şi cum aş respira o lumină de refexie
armoniei dintre cuvintele opuse, iar dacă mă simt
ine aşa, voi f şi în continuare eu însămi, ignorând
deea de a f un om perfect.
Sunt un dicţionar de antonime! Şi mă răzvrătesc
împotriva celor care îmi reproşează că nu e un lucru
bun fexibilitatea mea. Unii cred că fecare om trebuie
să fe perfect, aşa cum şi-l doresc. E ca şi cum ar
trebui să fm păpuşi din ceramică, gata împachetate
ca un dar preţios pentru viaţă. Păpuşi care îşi au deja
caracterul bine format de la A la Z şi punct! Dacă am
f doar nişte păpuşi din ceramică, am trăi într-un
Univers întors. De aceea, să fm noi înşine!
Bunăoară, eu voi f în continuare un dicţionar de
antonime. Acum pot spune ,,Da”, acum pot spune
,,Nu”. Îmi voi ţine echilibrul între zâmbete şi lacrimi,
iubire şi ură, bucurie şi tristeţe, lumină şi întuneric,
speranţă şi iluzie, împăcare şi ceartă, prietenie şi tră-
dare, iertare şi suferinţă, findcă prin labirintul vieţii
găseşti de toate, iar eu le voi accepta.
De exemplu, acum plâng. Simt o greutate în
sufet, reuşind să o înving prin lacrimi, iar apoi îmi
zic că în jur totul e minunat; nu merită să sufăr şi
zâmbesc. E ca şi cum din puţinii mei bănuţi pe care
i-am adunat cu greu mi-am cumpărat o ciocolată
ieftină, apoi îmi zic că lasă, îmi voi cumpăra altă
dată una mai bună.
De multe ori trec prin focul iluziilor. Ele mă ard
şi îmi provoacă durere. În aceste clipe încerc să-mi
menţin optimismul şi reuşesc cu ajutorul speranţelor.
Nu trebuie să mă autodistrug cu iluzii, ci să mă salvez
prin speranţe şi încredere în forţele proprii.
Câteodată, mă trădează un prieten. În aceste clipe
trec printr-o mare dezamăgire şi parcă undeva, în
adâncul sufetului meu, ar vrea să încolţească un bob
de ură, pe care mi-o suprim. Mă simt ca un naufra-
giat pe o insulă pustie, chiar dacă nu am greşit. Mă
gândesc că poate nu am fost o prietenă prea bună şi
încerc să preţuiesc prietenii mult mai mult. Încerc să
ofer celor din jur mult mai multă iubire.
Cine sunt eu? Sunt un dicţionar de antonime...
Sunt ceea ce sunt... şi încerc să cunosc lumea cu bune
şi rele, cu plăceri şi dureri, să cunosc viaţa adevărată
păstrându-mi demnitatea de a f Om...

dialog (firesc)

2010-08-01T15:00:00.000+03:00

-ce e moartea?

-e doamna îmbrăcată în negru, de la colţul vieţii. rînjeşte adînc cu cute pe obraz şi îşi incrustează substanţa în oameni.

să nu mă acuzaţi dacă vă dezamăgesc astăzi

2010-08-01T14:54:00.001+03:00

nu-mi pasă dacă azi vă voi dezamăgi. nu-mi pasă dacă nu mă voi ţine de promisiuni. dacă nu voi trimite obiectele alea sau nu voi veni la ora exactă sau nu voi veni chiar deloc. şi n-o să mă simt vinovată. şi să nu mă acuzaţi. m-aş exila eu singură dacă aş putea. m-aş elibera de forfota din jur. am nevoie de lucruri mărunte. am nevoie de cineva/ceva care să mă înţeleagă. să fie numai al meu. să-mi aparţină. să mă pot destăinui. am nevoie de o schimbare. de libertate. de singurătate.

aşa că să nu mă acuzaţi dacă vă dezamăgesc astăzi, mîine poate voi fi altfel.

nu eu, ci altcineva

2010-07-30T19:54:00.001+03:00

o criză de melancolie
pe lîngă mirosul intens de muşcată
luna timidă şi rece
ca un felinar iarna
îmi urmăreşte molatică gîndurile
eu-epuizată
indecisă incertă incompletă
rămăşiţe din amintiri
păstrate în sertarele trupului
îmi revăşesc sentimente
iubirile s-au exilat
sărmane,dar tandre
aerul tulbur al nopţii
mă cuprinde intens şi mă muşcă
am nevoie de un nou ego
o altă fiinţă să sălăşluiască în mine

!

2010-07-18T16:19:00.000+03:00

sentimentele nu se plagiază

incertitudini

2010-07-18T13:03:00.001+03:00

mi-e frică de mine în mine. de remuşcări, de emoţii. de întuneric. şi de păianjenii de prin unghere. mi-e frică de tot ce mă face să tremur. mi-e frică de dorinţele mele. de iluzii şi trăiri. mi-e frică de mine. mi-e frică în mine cu mine. mi-e frică de trădare. de resemnare. de zîmbet ce l-aş putea deteriora. de lacrimi şi suferinţă. mi-e frică de prietenie. de duşmani. mi-e frică de lumină. mi-e frică de simplitate, dar în acelaş timp şi de complicat. mi-e frică de refugiul din mine.

Paradoxul zilelor noastre

2010-07-17T14:46:00.000+03:00

Paradoxul vremurilor noastre este: avem case mari,dar familii mici; avem multe accesorii, dar mai puţin timp. Avem mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme, avem mai multă medicină, dar mai puţină sănătate. Bem prea mult, fumăm prea mult, ne enervăm prea repede, cheltuim prea nesăbuit şi rîdem prea puţin. Ne culcăm prea tîrziu, ne sculăm prea obosiţi. Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şe ne rugăm prea rar... Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urîm prea des.

Ernesto Sabato

dispariţie?

2010-07-16T14:37:00.001+03:00

istoria grăbită

îşi lasă secole nescrise

învelindu-se

în plapuma uitării?

premiu. intereseant jocul ăsta pe blog.

2010-07-12T19:17:00.002+03:00

nice. am primit astăzi un premiu. de la diana. un joc destul de interesant. am rămas plăcut surprinsă. şi deci continui regulile:

Şi regulile neschimbate (preluate de la Diana)
Să postez premiul.
Să precizez de la cine este premiul.
Să-l dau altor 12 prieteni.
Să le ataşez link-ul.
Şi 10 lucruri care îmi plac.

mi-e greu să aleg, sunt multe bloguri care le citesc cu plăcere şi hoinăresc des.unele le ştiu mai bine, altele mai puţin. oricum postez 12 bloguri.la fel menţionez, nu stabilesc o oarecare ordine. egalitate.

deci, premiul pentru:

diana: http://din-taceri.blogspot.com/

ecaterina: http://ecaterina-sarmant.blogspot.com/

pavel: http://curagaupavelart.blogspot.com/

liviu: http://liviu92.blogspot.com/

doru emanuel: http://poemeperetina.blogspot.com/

flavius: http://blogolumea.blogspot.com/

purpur de miozotis: http://ochi-de-mura.blogspot.com/

aura maru: http://auramaru.blogspot.com/

aurelia borzin: http://aureliaborzin.blogspot.com/

oana: http://foto-cuvant.blogspot.com/

cicolatika: http://ciocolatika.blogspot.com/

svetlana: http://lupusvetlana.blogspot.com/

10 lucruri care îmi plac:

1.să privesc la nesfîrşit infinitatea şi albastrul cerului.

2. să mă refugiez în lectură-citesc.

3. să fiu singură în sînul naturii.

4.să citesc file din jurnal.

5. să plîng.

6.să-mi inventez vise.

7. să mă sfîşie sentimentele.

8. să alerg desculţă pe iarbă sau nisip.

9. să prives noaptea stelele, în special să descopăr constelaţiile.

10. să colecţionez sticluţe de parfum.

Lista continuă!Nu vă supăraţi!Apreciez toate blogurile din lista mea de bloguri!

3 şedinţă de cenaclu* photo

2010-07-11T15:54:00.000+03:00

prietenie

fetele după cenaclu.happy

ritual.o înviam pe tanya

care şi încotro

waaa.......

eu si cu iulia vorbeam ceva important

din nou, fericite

laura citea

tanya povestea istoria desenului ei

de la stînga la dreapta: iuliana, alina, valeria

apare şi nikoleta aici

busy

alina şi vaelria.concentrate.

fericită

ce-a păţit t.?_?

caietul meu. nu atrageţi atenţie mare la scris.

plac pozele astea

foi.şi alb. şi alb.

eu.

exerciţiul literar.

discuţii

aşa.doar o poză.

laura-fata care radiază

iuliana- mereu atentă şi zîmbitoare

alina-sociabilă

deja pe la final se începe joaca

amprente

laura desenează

toţi împreună

uniţi

ne jucam şi noi

spre ieşire.tanya admira natura. îşi poiecta noile schiţe pt pictură.

,,consiliu"-hi.hi.hi.

fetele se şi mai distrează

amuzant

2010-07-09T18:34:00.003+03:00

credeţi şi voi, eu dormeam la cenaclu

o glumă, evident

exerciţiu de inimi

2010-07-05T22:32:00.000+03:00

Pe aici sunt nişte nimicuri, nişte gînduri din sertarele imaginaţiei. Fii atent, nu eu sunt personajul implicat în text, scriu doar la persoana I.Aşa simt mai bine.Oricum îmi place exerciţiul ăsta.

ha...eu nu iubesc. inima nu e decît chestia aia din trup, studiată alene la biologie alături de o albină sîcîitoare ce-şi făcea igiena într-un flaconaş cu substanţă. mă plictiseşte iubirea. mă oboseşte. o singură dată am iubit şi eu un băiat. să-l ia naiba(să-mi fie iertată expresia). a trecut. oricum am mai zis-o, plictisitor. inimioare,fluturaşi,roşu,ciocolate-mă amuză, zău! privesc absentă zilele alea din trecut. albumul cu amintiri e prăfuit. o să-l mistuie flăcările. nu are rost să îmi ocupe poliţa. da, vedeţi, sunt atît de crudă. acum fac şi eu exerciţii de inimi. încerc să iubesc. e amuzant jocul ăsta. dar peste cîteva secunde abandonez jocul, e firesc şi iubirea m-a abandonat pe mine. acum, confecţionez inimi din hîrtie. decupez atent, doar pentru plăcerea de a pricinui tristeţe foii albe cu foarfeca. vezi, şi foaia e albă. nu mai ţin cont de culoare. la ce-mi trebuie simbolurile. mă dezic de sentimente. sunt pregătită pentru noi dimensiuni şi noi existenţe. alte meridiane. alte paralele.

criză de melancolie

2010-06-29T00:01:00.001+03:00

o criză demelancolie.cît de indecişi suntem, de inexacţi şi incompleţi. am ieşit afară.amprivit cerul-refugiul meu.luna se ascundea după crengi timidă şi palidă ca unfelinar în zilele de iarnă. mi-am adus aminte de cuvintele marianei: ,,aş vreasă fiu stea,văzută de toţi şi neposedată de nimeni”-aş vrea...

amintirile şi-aufăcut cuib în mine.nu ştiu de ce? poate aerul acesta de seară mă tulbură. o să-mi interzic să mai ies seara afară. o să închid şi geamul. şi melodia aceastanu am s-o mai ascult. şi nu o să mai gîndesc la *.

cît de abstractămă simt.

ps: te-amiubit.mă mai ţii minte?

(co)libris - un vis împlinit!

2010-06-28T23:55:00.000+03:00

Bună...Uite că a trecut încă o zi.O zicare pentru mine a semnificat mult.O zi cu experi(m)ente.Am reuşit într-unfinal să-mi realizez un vis,cel de a crea un cenaclu literar.Mi-a reuşit!

28 iunie 2010 ora11.00.

Iată că şi (co)libris şi-a luatzborul,metaforic vorbind. O experienţă extraordinară. Am reuşit săcreez acest cenaclu literar.E o dorinţă mai veche,de prin clasa a şaptea.

Un cenaclu ce vizează o revoltăa artelor în general. Se va vorbi despreliteratură,pictură,muzică,sculptură,cinematografie. Un cenaclu la care mi-ampropus să promovez persoanele talentate, să creăm împreună lucrurifrumoase, să fim în pas cu literatura, să ne cunoaştem pe noi înşine, să nedebarasăm de blocajele de vorbire şi emoţionale. E prima şedinţă,dar a fosttotul ok.Am descoperit noi talente. Persoanele invitate le cunosc bine,însă amaflat unele lucruri noi despre ele. Nu mă gîndisem că cutare gîndeşteastfel,etc. De altfel au fost prezente 12 persoane,fete.Unii au lipsit dindiverse motive,întemeiate, neîntemeiate(e vară,vacanţă),oricum există şi o datăviitoare.Am invitat şi băieţi, dar din păcate nu au putut fi prezenţi.Dar aicinu e o problemă,cum a zis m. ,,unde sunt fete frumoase şi talentate vin şi băieţii"-unmoment vesel,evident.

Să motivez şi alegeratitlului. (co)libris-mie mi se pare destul de original şi unic, cu atît maimult că este invenţia mea. Am avut dubii în privinţa numelui. Am consultat diverse cărţi,reviste, am avut şi alte opţiuni, însă într-un final amrămas la alegerea dată. Acest titlul mi-a venit în minte spontan şi mi-a intratîn inimă. Tanya a desenat ceva-o pasăre colibri cu o carte în cioc.E drăguţdesenul.Poate pe parcurs perfecţionăm pentru a fi ca un simbol. ,,Colibri"e o pasăre tropicală viu colorată ceea ce simbolizează aspiraţiile şiidealurile noastre, iar ,,libris"-carte-un simbol al înţelepciunii şi unprieten sincer,destoinic,incapabil să te trădeze vreodată (calitatea din urmă opreţuiesc enorm).

Cenaclul a avut loc în cadrulbibliotecii pentru copii.Bibliotecă situată în centrul oraşului.E un locrelaxant pentru o asemenea festivitate. O stare plăcută, înconjurată de calm şibeatitudine. Cărţile şi florile ne-au oferit căldură şi lumină. Aici aduc şimulţumiri doamnelor bibliotecare(Marian Raisa-director şi Maftei Silvia) carem-au susţinut şi mi-au oferit cu mare drag spaţiul.

Am fost susţinută enorm demult de d.Silvia, o fiinţă blîndă, prietenoasă, iubitoare şi dornică de a oferilumină şi înţelepciune copiilor.Îi mulţumesc din suflet.

Pentru început eu am ţinut un micdiscurs. Am expus cîteva gînduri, idei, dorinţe. Apoi deasemneaşi-a expus părerea şi d.Silvia. După aceasta am făcut cunoştinţă unii cualţii.Am încercat să ne prezentăm fiecare într.un mod cît mai original.Fiecareşi-a dezvăluit unicitatea şi firescul din sine, prin asocieri,metafore. Amdisctat o poezie.Aici, deasmenea mi-a fost greu să aleg, dar pînă la urmă m-amdecis să analizăm o poezie scrisă de mine,destul de uşoară, ,,Copilăria". Amîncercat să analizăm poezia, să o criticăm, să desprindem ideea principală,să-i descifrăm mesajul, să comentăm anumite figuri de stil. Fiecare şi-a expus liber părerea,evidenţiînd idei originale şi noi.

Apoi a urmat o rubrică unde învăţăm a vorbi corect.Amprezentat cîteva expresii, pe care deseori le confundăm şi le utilizăm greşit. Deasemenea amscris, un exerciţiu literar. Am propus să ne imaginăm că ne transformăm într-unobiect, stare,etc,ceva aproape de sufletul nostru.O metamorfoză a sufletului şia trupuli. Ne-a reuşit! Metamorfozele au fost expresive.S-a simţit spiritul decreativitatea, imaginaţia fiecăruia din noi. Am atins universul cosimic prinlună şi stea, am devenit şi albină,şi dicţionar de antonime,şi inimă,şicarte,şipoezie,şitrandafir.(o să postez şi exreciţiul literar,dar mai tîrziucînd o să dispun de întreg materialul, fiindcă nu pot trece cu vederealucrurile deosebite care au fost scrise). Fiindcă discutăm literatură, amprezentat o carte care trebuie neapărat citită-Singur pe lume de Hector Malot.O carte pentru toatevîrstele.O poveste impresionantă de viaţă a unui băieţel,Remi.Un băiat caregustă din plăcerile şi neplăcerile vieţii.Vă las pe voi să descifraţi întreagaenigmă,dacă încă nu aţi făcut cunoştinţă cu cartea. Un roman pe caretrebuiesă-l citeşti (îţi reamintesc)!

Sper că toţi, cei prezenţi s-au simţitbine. Mi-a plăcut mult că persoanele au fost degajate. Oricum s-a simţit şi unval de emoţie,dar se poate de depăşit.

Un succes cenaclul de astăzi! Unînceput promiţător.Pe parcurs vom face şi alte chestii: de ex. vom citi dinjurnal, vom crea o galerie de artă, vom avea persoane care ne vor încîntasufletul cu melodii la chitară, vom lucra asupra textelor, com confecţiona,etc,etc.

Sper să reuşim şi în continuare sărezistăm în timp. Orice îşi are un început!

Asta e...

Mulţumesc tuturor celor care m-aususţinut. Promit şi în continuare să creez lucruri frumoase.

M.F.

Cenaclul (co)libris

2010-06-27T16:07:00.002+03:00

Luni, 28 iunie, ora 11.00-Cenaclu Literar (co)libris, în cadrul bibliotecii pentru copii (alături de alianţa franceză). Iniţiator/coordonator: Fărîmă Maria (eu).
Aştept cu drag toţi doritorii şi iubitorii artelor.

pt.alte informaţii adresa de mail: mary.mc31@yahoo.com
messenger: mary.mc31

destrămare

2010-06-25T11:32:00.000+03:00

doi ochi însîngeraţi
în pustiul
zilelor de ieri,
întrebîndu-se continuu
unde şi-au uitat
iubirile

despre ,,Viaţă"

2010-06-20T22:00:00.000+03:00

refelcţii:

Viaţa este un joc de şah cu Dumnezeu. (Herman Hesse)

Viaţa este un joc dur şi halucinant, viaţa înseamnă salturi cu paraşuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi şi să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voinţa de a ajunge în punctul tău cel mai înalt şi a te simţi nemulţumit şi neliniştit când nu reuşeşti să o faci. (Paolo Coelho)

Fiecare viaţă este un roman nescris! (Rita Drumeş)

Viaţa este un joc cu multe reguli, dar fără niciun arbitru. (Joseph Brodsky)

obscur

2010-06-13T09:15:00.000+03:00

îmi dezlipesc unghiile-
sub ele
semne sinistre, simboluri obscure.
se caută în zaruri
destinul unei fiinţe-
doar impulsurile
ce zvîcnesc de sub unghii,
dau de gol
întregul proces.

11 iunie

2010-06-11T23:04:00.002+03:00

o zi extenunată,după o noapte groaznică. nici nu ştiu cu ce să încep.să fie noaptea.aseară uitasem geamul deschis şi spre marea mea satisfacţie am primit nişte oaspeţi teribil de sîcîitori.nu aţi ghicit,ştiu. m-au enervat la culme-ţînţarii,amuzant,nu? m-au gustat cu toată fervoarea şi plus la toate m-au ,,cucerit" prin muzica iritabilă. apropo de acest caz, mi-aduc aminte cum t. prietena mea are răbdarea să i se aşeze un ţînţar pe piele,să-l studieze şi să privească cu admiraţie cum îşi înfige trompa în piele...ce ritual...

în fine,după această experienţă neplăcută m-a chinuit un vis groaznic,pînă şi dimineaţă m-au urmărit imaginile sumbre...

dimineaţa aceasta am fost o persoană matinală,chiar dacă mi-am propus în vacnţă să dorm mai mult dimineaţa (de fapt,nu-mi stă în fire).m-am trezit la 6.20.am băut un ceai, etc...etc...şi m-am dus la spital-îl urăc,însă de nevoie. trebuia să-mi aflu grupa sangvină.o simplă înţepătură şi gata...dar momentul culminat,ca deobicei prin spitalesunt în-de-lun-ga-te-le aşteptări, nemaivorbind de căldura înăbuşitoare de astăzi. între timp,ca să treacă vremea mai uşor şi am avut noroc, am citi poemele lui h.heine. măcar am sfîrşit cartea, că dealtfel avea să-mi plimb ochii pe pereţi.

după aia am hoinărit şi pe coridoarele secţiei de paşapoarte (sper anul ăsta să trec prutul).aici la fel a-şte-pta-re... cîteva ore bune pentru a mi se trînti în faţă un ,,nu" arogant, doar pentru o foaie,acolo. of, doamne. stăteam lipită de perete...credeam c-o să mă dilat.pe hol mai erau vreo şapte-opt persoane.toţi la fel de obosiţi şi însetaţi probabil.îşi aşteptau rîndul. o domană cu un copil,destul de îngrijorată,i se citea pe chip.în spatele meu la fel o doamnă cam arţăgoasă din fire, a demonstrat-o prin cuvintele aruncate în grabă, nouă,celor de acolo. doar trei scaune...la început m-am aşeza şi eu,apoi mi-am zis să fac şi eu un gest frumos şi am oferit locul unui domn. deasemenea l-am văzut pe i. nu m-a recunoscut, însă l-am salutat şi am schimbat cîteva vorbe.s-a schimbat mult, şi poate eu la fel de cînd nu ne-am văzut.însă păstra pe chip acelaş zîmbet larg şi luminos. aşa sunt drumurile astea ale vieţii....cîte amintiri....

şi iarăşi, după aia...,am trecut pe la bibliotecă.am stat de vorbă cu doamna s. vreo două ore, despre toţi şi despre toate...mi-a povetit o mulţime de lucruri interesante.depre copilărie, visele sale,despre facultate, depsre copilul ei şi nepoţelul sabi de trei anişori,o dulceaţă de copil.doamna s. e o femeie minunată.mereu binevoitoare,cu zîmbetul blînd pe buze.mereu plină de surprize şi dornică de a oferi căldură şi cunoştinţe. ma- învăţat multe lucruri frumoase despre viaţă. e o iubitoare de flori. în bibliotecă are o colecţie întreagă. i-am promis să-ia duc şi eu cîteva petunii şi gura- leului-florile ce-i aduc aminte de copilărie.

evident am vorbit despre cărţi.m-a condus prin bilbiotecă şi am discutat cîteva tirluri.mi-a promis că mi-l împrumută pe paolo coelho din biblioteca personală.de cînd tot aştept să-l citesc. acum citesc gustave flaubert.

în fine...am ajuns şi acasă...mi-am cumpărat pe drum o îngheţată de ciocolată.
tot am aştepat poşta electronică,însă niciun rezultat.

d. mi-a citit statusul de pe mess şi m-a rugat într-un mod sau altul să-l explic.eram obosită,aşa că i-am promis să scriu pe blog şi am scris. dacă e interesat sper că va citi şi poate va lăsa un semn. d. e un băiat interesant. de fapt nu-l cunosc atît de bine... pare misterios.îmi place pseudonimul lui, tot cu d.începe.

în jurul orei 20.00 am plecat cu t.m. -o prietenă pe deal să luăm o gură de aer. am discutat diverse. îmi place că e o persoană atît de liberă, nu îşi are un plan în viitor şi e pozitivă.ne-am împărtăşit aspiraţiile pe care le are fiecare adolescent. ne-a amuzat faptul legat de băieţi-fotbal.mi-a povestit cum cineva i-aa zis că aşa sunt băieţii, lasă o fată pentru un meci de fotbal,mă amuză chestiile astea.

în fine... a trecut şi ziua de azi...chiar dacă am uitat/ratat unele evenimente sau amănunte...

mi-e frică să mă gîndesc la zilele ce umrează, am o agendă plină...însă totuşi lucurile din jur sunt frumoase şi le fac cu plăcere...

ce să zic...peripeţii astăzi....

Zburătoare

2010-06-07T23:49:00.001+03:00

inexplicabiletotuşi,

iubirile astea.

cu arome frenetice

sculptate înplămîni

ca o

intuitivărespiraţie.

se dezlipesc detrecut

şi-şi iau înspinare

povara noilorcuceriri.

File albe

2010-06-07T23:48:00.003+03:00

absentul

cade în ruinele

unor insuficienţe

tîrzii,

dezvăluindu-şi

albul îmbibat

cu răceala

petalelor decrin.

mereu constant...

pe aceeaşitraiectorie

învăluită îngravitaţia

abstractului.

Poem în 9.71

2010-05-28T21:42:00.001+03:00

,,Ei sunt aici, dar nu sunt aici pentru mine"
O viaţă frustrantă
decupată iluzoriu
de un foarfece
tocit de mizerii.
Gloria ta
nu face mai mult decît
un gîndac
cu simptome cancerigene.
O colecţie de decepţii
febrile.
Încerci să faci din mine
un destin coagulat
să mă dizolvi în crudităţi
şi să mă demoralizezi
cît te mai ţin măştile.
Eşti un om dezinvolt
cu insuficienţă de sine.

PS: un poem misterios...

jurnal

2010-05-20T14:52:00.002+03:00

hai la plimbare trupule

să nu regretăm...să nu, să nu, să nu...

nimic, nimic, nimic...

din tot ce-a fost

jurnal

2010-05-20T14:46:00.001+03:00

delir în mine.....îmi supăr ego-ul
şi mă sparg sub greutatea paşilor mei....

Lecţie ( a vieţii )

2010-05-20T14:03:00.003+03:00

La lecţiile de civică întotdeauna ieşim din sala de clasă cu un cuvînt învăţat.

În una din lecţii (ceva legat de iniţierea unei afaceri) ţin minte că într-o clipă profesoara ne-a spus

,,să învăţăm a trăi frumos". Atît de simplu, dar cît de profund.Nu ştiu de ce, însă aceste cuvinte m-au atins...şi mi-au rămas ascunse undeva în abisul meu interior...Le-am notat repede în caiet cu un creion simplu...

am învăţat ceva....

ps: altă dată o să scriu în general despre lecţiile de civică...sunt prea ineresante ca să le las cu vederea...

Funebru

2010-05-12T21:51:00.003+03:00

defect mortuar

oamenii au uitatsă se nască

uita-vor să şimoară

pereschi-perechi

florile zîmbescumilitor

o simplă zi: realitate

2010-05-07T15:08:00.003+03:00

astăzi:

nu am regretat.....

am citit poemul vieţii.....

m-am simţit vinovată că m-am născut...

am aruncat cu o piatră în broască....

mi-am înşirat pielea pe cuvinte...

am urît a 1000 oară invidia ta....

iarăşi probleme de respiraţie....

mi-am mîncat ciocolata...

am primit un 10 la română...

am vorbit cu v...

am plîns pentru mine...

am scris aceste cuvinte

fără indiferenţă

PS:nu-mi vorbi, te rog........
(uitasem să menţionez: nu este o poezie,ci doar gînduri)

Ironii

2010-04-20T16:33:00.002+03:00

Încep a urî unii oameni....simt frigul din venele lor...

Destin

2010-04-18T15:11:00.002+03:00

Frunzele ruginesc
pe fundalul
unui suflet
umplut cu huma
destinului.

_____________

*****************

Cînd destinul îţi strigă din urmă,

fă-i cu mîna şi joacă în continuu

spectacolul început...

Obsesie în ,,I"

2010-04-09T20:25:00.004+03:00

inexplicabila

indiferenţă

inerentă,

indulgentă

inspiră

ironic

idei

iluzorii

...exerciţiu de creativitate...

# mirific #

2010-04-08T21:44:00.002+03:00

doar visătorii
valsează
printre iluzii
şi îngînă alene
în do-major
cîntecul îngerilor

# nu ştiu #

2010-04-04T19:22:00.005+03:00

luminile astea mă irită,

cuvintele se înţeapă

de spini...

sentimentele se cer eliberate

de sub claviatura grea

a absentului.

între ,,da" şi ,,nu"

zdrobesc întrebări...

...incertitudini...

2010-03-24T21:38:00.001+02:00

bizar...

în mine melcii îşi fac cuiburi

îşi depozitează sentimnetele

ca pe nişte jucării sparte.

se amestecă printre artere

cu tristeţile lipicioase.

e straniu...

privirea mea absentă

încurajează goliciunea.

#____#

2010-03-03T07:49:00.002+02:00

din placenta timpului renasc zilnic...

....mereu altă şi altă fiinţă....

__Tagore

2010-03-02T21:37:00.001+02:00

Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu cerul.

Rabindranath Tagore

_nisip_

2010-01-30T15:50:00.001+02:00

Nisip- haos în timp...atomul de singurătate se prinde în clepsidra infinitului...

Dezamagire-Ion Pillat

2010-01-04T15:11:00.002+02:00

Ai spart oglinda:chipul din ţăndări nu-l culegi.

PS: pentru acel cineva...

Fulg

2009-12-24T20:26:00.001+02:00

Lacrimi
de-argint,
căzute din cer
peste creştetul
bunicii...

Regret

2009-12-15T19:50:00.000+02:00

Plumb amărui
în pupile de ceară
răsfrînge priviri
sub ochii mei sterili
îngreunaţi de
regret...
Nu ma mai privi.
Eu te-am iubit,
dar a trecut...
Acum eşti un volum
de poezie...
Adio...şi
Regret...

...insensibilitate...

2009-12-11T20:51:00.000+02:00

Mi se ofilesc creierii
de atîta absurditate.
Mă simt
de parcă aş fi ţinut sub limbă
ţepii unui cactus
sau pastila anti-poezii.

Exilul libertăţii sau adevăr despre clasa mea

2009-12-06T11:37:00.001+02:00

Amintire din clasa 7.Nebunii împreună cu colegii de clasă.Text dedicat mai apoi profesorilor.

Copil...Eu sunt copil...Tu eşti copil...El e copil...Copilul-cel mai melodios cuvînt.Copilul-un fluture zglobiu.Copilul-un suflet infinit.

Copilul-iubitor de şcoală şi lecţie a vieţii.

Astăzi copii,haideţi să-i răvăşim pe cei mari.Haideţi să oprim Timpul, să-i distugem noţiunea.Să distribuim energia în mod ilegal.Haideţi să inundăm lumea cu Măşti de Bucurie,Frumuseţe,Energie,Voioşie,de Jocuri,Distracţie,chiar şi (inteligenţă) la pătrat.

Astăzi putem fi Noi!Această frază este şi în cazul nostru,al clasei noastre.Împreună la bune şi rele,la bucurii şi tristeţi,la distracţii şi nebunii.Timp de 45 minute noi garantăm libertate.Noi suntem puncte între extreme.Pentru noi regulile au expirat.Aoleu!şi chiar la lecţia de biologie,matematică,istorie...Acum ne luăm revanşa.Şcoala o iubim, bineînţeles,dar cîteodată cădem în Exil;să ne iertaţi scumpi profesori... Exilul e exil...Şi deci înfiinţăm propria carte,ce reprezintă ecranizarea vieţii timp de 45 minute,într-un oraş-Biologie,Istorie,Matematică. Şi anume numai 45 minute,fiindcă sunt luate cu chirie dintr-un an de zile petrecute în acest misterios oraş,aflat într-un stat foarte dezvoltat-Şcoala.

Şi iarăşi,un cuvînt de iertare pentru profesori.

Această ecranizare reprezintă un proiect al clasei noastre.Se numeşte: Decolare-etajIII către Vişini-etajI.Şi ce credeţi că este?Nu e decît Libertate şi Joc în Exilul Libertăţii-Şcoala.

Noi,o clasă unită cu energie multăăă...începem a confecţiona avioane. Ce-i drept,din hîrtie.Nu dispuneam de material.Calitatea?aşa şi aşa... Unele avioane mai bune,altele mai rele;unele pestriţe cu formule chimice sau fizice,altele modeste cu inscripţia,,Care e antonimul cuvîntului cela?”

Eh!Profesoara vorbeşte,vorbeşte...explică tema,scrie pe tablă,dar noi..., muncim din greu la lansarea proiectului:Decolare etajIII către Vişini etajI.În clasă atmosferă Agitată.Zîmbete,fericire,împlinire,voioşie, energie.O,Doamne...Avioaneele zburau...Şi ce noroc!Trei piste de decolare-trei Geamuri.Plus la toate condiţii meteo favorabile-soare blînd şi adiere uşoară de vînt.Chiote,semne înţelese numai de noi,rîsete,ce-i drept la sonoritate minimă...că dă...eram la lecţie.Avioanele confecţionate de noi zburau pe afară,prin diferite direcţii.Unele eşuau. Însă pe jos să vezi ce era.Un covor alb.Da,pur şi simplu alb.Oare cîte caiete am rupt noi la lecţiile acelea?Paremi-se şi o foaie din agendă.

Apoi cineva cu inima mare ne oferă tuturor fructe.Eheee...dar ce fructe?Vişine verzi,un deliciu pentru nişte zburdalnici ca noi.Noroc că frunze nu am mîncat,că la sigur ne înverzeam la faţă,iar cineva ar mai crede că am folosit vreo substanţă neindicată din laborator.

Eh!Aşa a fost!Tuturor colegilor mei,cred că nu negaţi autenticitatea Distracţiei şi Zîmbetelor Nevinovate de atunci.Pe moment inteligenţa a dat faliment,iar regulile au expirat.Am obţinut noi o transformare,dar!doar de 45 minute şi îi zicem profesoarei,,-Iertaţi-ne...

Aşa suntem noi,copiii,cîteodată...”.

Da...Deseori Şcoala pentru unii din noi e un Exil,dar în cazul clasei mele un Exil al Libertăţii.Noi o iubim,chiar dacă nu ne credeţi.Încercăm

în fiecare zi să fim mai buni.Aşa e să fii elev...

Noi,în 45 minute luate în chirie am învăţat ceva.Iubeşte Şcoala, ea e o poliţă de valori prin care înveţi a fi Om.

Notiune

2009-12-06T11:14:00.002+02:00

Timpul-busolă rătăcită în noi.
Regăsirea-amintirea fluturelui din amintire.
Eu-lumi paralele.
Noaptea-masca planetei Pămînt.
Viaţa-jocul unui teatru însufleţit.
Nimicul-un spaţiu dezorientat.
Moartea-pendul suspendat de la naştere.
Noţiune-acel ceva inexplicabil...şi nesfîrşit...

Banal

2009-11-28T21:04:00.002+02:00

Cinci fără un sfert
Nervii se lovesc zgomotos
de pereţii craniului.
Beau în grabă cafeaua
Îl sun pe unchi la Melbourne
Mă aşez în fotoliul
de scris poezii.
Jurnalul,
stă de 19 zile pe masă
Păianjenii putrezesc
printre file.
Atîta plictiseală...
E inutil să exişti.
Cîteodată,
mă gîndesc că sunt
mediocritatea secolului XXI.

A fi portocala

2009-11-26T15:08:00.001+02:00

Totul e trecător,

cînd eşti o portocală.
Sucul e prea acru
Culoarea prea aspră.
Lumea te consideră
un muribund oranj.
Totul e trecător
cînd nu îţi mai cauţi
locul în tine,
Cînd eşti o portocală.

Zîmbet

2009-11-26T15:04:00.000+02:00

Visele,legate mănunchi
ca albăstrele
primite în dar de ziua mea,
mă răscolesc cu drag.

şi-ncep să zbor cu ele.
Mi-i dor de vise
şi de miros
de albăstrele.

Prizonieră

2009-11-20T19:36:00.003+02:00

Decolorez verdele
ochilor tăi.
Sunt o captivă
în nesfîrşitul smaraldului
de ieri.
Ciudăţenia aceasta
de infinit
ma face prizonieră
propriului destin.

Om şi Timp

2009-11-14T20:06:00.004+02:00

Între Om şi timp,
O aglomerare de sensuri
Şi un război...
Omul se crede Superior
în toţi şi în toate.
Timpul îl urmăreşte oricînd,
prin paşii de umbră.
El nu are odihnă şi
nici vacanţă.
El a existat mereu.
Şi ieri,şi azi,şi mîine.
Omul încearcă să-l depăşească
Să se răzbune.
Timpul le îndură pe toate.
El ştie că e nevinovat.
Păcat că Omul se ascunde
sub învelişul dur,
al conştiinţei sale.
Dar eu te rog,cu insistenţă:
-Nu uita,Omule,cine eşti...
Tu doar ai descoperit Timpul
El însă s-a inventat pe sine,
şi-a inventat secundele
şi inevitabilul...
Tu poţi să cazi în abis,
Dar Timpul respiră secole,
Respiră Nemurirea...